Trimitere de la medicul de familie

foarte slabaslababunafoarte bunaexcelenta (21 evaluari, media: 5,00 din maxim posibil 5)
Încarc...

Dacă ai o problemă ce nu poate fi rezolvată de medicul de familie, acesta îți eliberează o trimitere către medicul specialist. În cazul în care specialistul nu-i cel indicat de medicul de familie, revii la cel din urmă pentru ați elibera altă trimitere pentru cel care are competență. Acesta, pentru ați rezolva problema, dacă nu necesită internare și alte tratamente, îți eliberează o rețetă. Cu această rețetă, dacă vrei să beneficiezi de compensarea medicamentelor (și cine în România nu dorește), revii la medicul de familie, care practic nu face altceva, decât să-ți transcrie rețeta. Cu această rețetă mergi la farmacie să-ți ridici medicamentele, asta în situația în care transcrierea respectă regulile farmacie, în caz contrar te întorci la medicul de familie și-ți eliberează o nouă rețetă care să indeplinească regulile farmaciei. Deja, pentru o simplă durere în frunte, am vizitat medicul de familie de 5 ori. Vai de capul celor care au adevărate probleme de sănătate și, pe deasupra, se deplasează și greu, bașca bani aruncați pe transport, nu te costă rețeta cât te costă transportul. Asta înseamnă să trăiești în România, fals spus că trăiești. Am card de sănătate, sunt deci asigurat, farmacia are posibilitatea de a-mi utiliza cardul de sănătate, de ce rețeta medicului specialist nu este compensată, de ce trebuie să plătesc medicul de familie, încă o dată, doar pentru o transcriere?