Autorizatii functionare

foarte slabaslababunafoarte bunaexcelenta (Evaluați aceasta propunere)
Încarc...

Ne bucură că aţi hotărât efectuarea unor analize privind debirocratizarea administrativă. Dar în acelaşi timp vă rugăm să analizaţi cu atenţie personalul care este implicat în această acţiune întrucât experienţa ultimilor ani ne arată că în general în aceste structuri au fost implicate persoane interesate în nerezolvarea situaţiei existente.
Ca urmare, apreciez că circa 10% din veniturile societăţilor, în loc să ajungă conform codului fiscal în veniturile bugetului de stat, ajung în buzunarul unor persoane particulare, în general salariaţi ai diverselor instituţii publice. În ultima perioadă au apărut diverse legi, total aberante, care secătuiesc bugetul de stat şi înavuţesc anumite categorii sociale implicate în apariţia acestora – aşa numita parafiscalitate.
Am să vă prezint situaţia în care se găseşte societatea Nufărul SA, situaţie în care se regăsesc şi alte mii de societăţi:
1. Conform legii, în fiecare an, orice societate comerciale trebuie să solicite de la consiliile locale autorizaţii de funcţionare deşi desfăşoară aceeaşi activitate de zeci de ani. Societatea Nufărul, fiind o societate de prestări servicii către populaţie, este nevoită ca urmare, să-şi desfăşoare activitatea în toate sectoarele municipiului Bucureşti.
Pentru obţinerea acestei autorizaţii, anual se solicită de la societate practic aceleaşi documente . În anexa I se prezintă o astfel de listă de la primăria sectorului 5.
În acest sens precizăm că trebuie să trimitem anual câte un autoturism cu documente la fiecare primărie. Ne întrebăm unde au pus acele documente strânse, practic identice, în 25 de ani de la revoluţie.
Mai mult decât atât, legea spune că primăriile trebuie să acorde autorizaţii de funcţionare (OG 98/2000) ”numai pentru executarea activităţilor comerciale în zone publice, în structuri de vânzare cu sediul fix ambulant, permanent, sau după caz sezonier.” Conform art.4 lit.p – „comercializare publică reprezintă activitatea de comercializare a produselor şi serviciilor, desfăşurate permanent sau sezonier în pieţe, târguri, oboare, pasaje publice, porturi, aeroporturi, gări, autogări, drumuri publice şi străzi sau orice zonă de altă natură, destinată folosirii publice.”
Spaţiile în care îşi desfăşoară activitatea societatea Nufărul, nu se află în zone publice si nu sunt desfăşurate activităţi de alimentaţie publică sau activităţi comercializare etnobotanice, şi apreciem că nu ar trebui să fim obligaţi de Primării să obţinem anual autorizaţie de funcţionare.
Societatea Nufărul îşi desfăşoară activitatea în blocuri sau construcţii individuale proiectate conform legii, având la bază toate autorizaţiile necesare legal, obţinute la execuţia acestora înainte de anul 1989 de către Institutul Proiect Bucureşti.
În anexele II-V prezentăm răspunsurile date de Guvern şi Parlament legat de această situaţie. Ei apreciază că situaţia va fi preluată în OG nr.99/2000. Dar în realitate această situaţie nu e cuprinsă de această ordonanţă, după aprobare.
Surpriza este că Primăria sector 1 şi 2 nu solicită eliberare de aviz de funcţionare, încadrându-se, apreciam noi, în legislaţie.
Primăriile sectoarelor 3,4,5 şi 6 ale municipiului Bucureşti, solicită obţinerea avizelor de funcţionare. Aşa cum am precizat, în Anexa I se prezintă documentele care sunt cerute anual.
Considerăm că primăriile de sector ar trebui să elibereze, conform legii, doar o aprobare pentru că şi-au însuşit orarele de funcţionare, iar toate organele administrative specializate ar trebuie să controleze societăţile şi unităţile din subordinea acestora pentru verificarea existenţei celorlalte avize legale, aşa cum prevede legea. Precizăm acest lucru întrucât OG 99/2000 precizează că entitatea îşi stabileşte orarul de funcţionare.
Apreciem că ar trebui stabilită o metodologie unitară pentru toate primăriile de sector, care să nu solicite avize nelegale, costisitoare, şi care le solicită pierderea de timp în exerciţiul funcţiunii, cu implicaţii directe în necesarul de personal efectiv birocratic al primăriilor.
De asemenea precizăm, că suntem conştienţi că la înfiinţarea societăţilor, acestea trebuie să deţină toate avizele legale, inclusiv autorizaţiile de funcţionare pentru toate spaţiile în care îşi desfăşoară activitatea. Dar apreciem că ele nu trebuie eliberate anual de organele administrative, atât timp cât nu-şi modifică obiectul de activitate. În anii următori documentele ar trebui prezentate numai organelor administrative abilitate de control care vin la unitate.
2. În anul 2001 conform O.U.G nr.76/2001, toate societăţile, inclusiv cele înfiinţate înainte de 1989 au fost obligate să obţină noi autorizaţii de funcţionare prin Registrul Comerţului unde au fost delegaţi inspectori din partea tuturor unităţilor administrative implicate (Ministerul de Interne – Brigada de Pompieri Militari, Ministerul Sănătăţii şi Familiei, Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor – Secţia Veterinară, Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului şi Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale – ITM.
Acestea au analizat fiecare unitate, verificând dacă acestea au fost înfiinţate legal, având toate autorizaţiile eliberate de autorităţi. După verificare au eliberat documente pe care au aplicat ştampilele şi semnăturile pentru funcţionarea legală a acestor unităţi. În prezent unele primării de sector le recunosc, alte primării de sector nu le recunosc (Anexa VI). Adresându-ne în prezent organelor administrative implicate pentru a obţine avizele respective, acestea precizează că nu le mai deţin şi nu mai pot să elibereze copii de la ele. În acest fel suntem în imposibilitatea de a le prezenta unor primării, care până în prezent le recunoşteau, şi în prezent nu le mai recunosc pentru a elibera acea autorizaţie de funcţionare pe care noi apreciem că nu ar trebui solicitată anual unităţolor care nu şi-au schimbat obiectul de activitate zeci de nai (Primăriile sectoarelor 3,4, 5 si 6).
3. În conformitate cu Ordonanţa nr.99/2000, Legea 650/2002 şi Ordinul Administraţiei Publice nr.1225/2003, la fiecare 3 ani, personalul calificat care lucrează în activitatea de producţie, de alimentaţie publică, de întreţinere corporală, etc., trebuie să facă cursuri noţiuni fundamentale de igienă. Suntem de acord cu pregătirea în acest domeniu cel puţin o dată, pentru cei implicaţi în această activitate, să asigure protecţia consumatorilor din punct de vedere al sănătăţii. Dar repetarea din 3 în 3 ani este o situaţie absurdă. Este o situaţie în care se scurg bani din bugetul societăţilor către diverse firme particulare, în general deţinute de personal din Ministerul Sănătăţii, în loc să ajungă ca venituri în bugetul de stat. Apreciem că acest lucru se aplică la cca. un milion de salariaţi din 3 in 3 ani. Practic refacerea cursurilor este o chestie formală, numai pentru a încasa banii de aşa zisele repetări de prestaţii. E ca şi când ai fi obligat să repeţi facultatea la o anumită perioadă de timp.
4. În legătură cu Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor şi protecţia persoanelor, instituţiile publice, cât şi cele private, indiferent de natura capitalului social sunt obligate să asigure paza şi protecţia acestora (art.2 alin.1).
Legea 31/1990 a societăţilor comerciale, prevede ca fiecare societate înfiinţată, să aibă un patrimoniu, echivalent în acţiuni, deţinut de acţionar, care îşi stabilesc modul de funcţionare prin statutul de funcţionare. Conducerea societăţii este impusă de Consiliul de Administraţie al societăţii care este ales de acţionari.
În conformitate cu art.4 din lege, răspunderea pentru luarea măsurilor de asigurare a pazei bunurilor si valorilor deţinute cu orice titlu, revine conducătorilor unităţilor (art.2 alin.1).
Conform legii 31/1990 conducătorul unităţii răspunde faţă de acţionari (pentru protecţia patrimoniului şi pentru realizările obţinute) şi faţă de stat, faţă de respectarea legislaţiei în vigoare pentru înfiinţarea şi funcţionare societăţii. Nu înţelegem de ce în anul 2012 a apărut Hotărârea Guvernului nr.301 care obligă fiecare unitate să facă analiză de risc la securitate fizică, care implică cheltuieli, deşi pagubele suferite de societate ca urmare a unei spargeri, nu sunt restituite de stat către societate. Mai mult practic orice mijloace de securitate pe care le-ai instala implică cheltuieli din ce în ce mai mari şi nu există o situaţie perfectă care să asigure o pază sigură (eventual numai pază militarizată pentru orice obiectiv – deşi aceasta nu este sigură).
Înţelegem că această lege să se aplice instituţiilor de stat, dar nu si celor private. Legea foloseşte numai pentru a schimba destinaţia unor bani din bugetul societăţilor, către entităţi private bine stabilite şi implicit o pierdere pentru impozitele datorate la stat.
Logica impune unui conducător de societate privată să asigure paza bunurilor deţinute, întrucât el este şi interesat şi răspunzător faţă de acţionari.
5. În conformitate cu Codul Muncii, republicat şi modificat, fiecare unitate, se prevede ca fiecare angajator persoană juridică, să se înfiinţeze un „Comitet de securitate şi sănătate”, care coordonează măsurile pentru funcţionarea normală a acestora. Din acesta fac parte medici specializaţi în medicina muncii şi specialişti in domeniu. Aceştia asigură printre altele controlul medical al salariaţilor pentru toată durata executării contractului individual de muncă.
Orice angajator este interesat în mod deosebit de sănătatea salariaţilor, pentru a asigura efectuarea programului prevăzut de Consiliul de Administraţie, şi în funcţie de propunerile „Comitetului de sănătate şi securitate” asigură medicamentele, materialele şi aparatura pentru efectuarea controlului medical al salariaţilor. Medicii sunt persoane atestate profesional, care de multe ori sunt implicaţi ca salariaţi la diverse unităţi sanitare independente, funcţie de specialitatea lor (în timpul lor liber).
Nu înţelegem de ce aceşti medici nu pot folosi aparatura asigurată unei societăţi pentru efectuarea de prestaţii contra cost pe bază de bon fiscal către alte persoane, care să aducă venituri suplimentare societăţii, deci venituri noi la bugetul de stat.
Conform reglementărilor în vigoare aceşti medici ar trebui să-şi facă cabinet medical independent conform Ordonanţei nr.124/1998 (art.4), ceea ce mulţi medici refuză, pentru câteva zeci de analize şi implicaţiile birocratice impuse de Codul Fiscal. Situaţia este absurdă cu cât aceştia sunt medici autorizaţi, chiar cu un anumit renume în specialitate. Statul este împiedicat de Ministerul Sănătăţii să mai obţină şi alte venituri, prin aceşti medici renumiţi.
6. O altă observaţie o constituie Legea 372/2005, republicată la 23 iulie 2013. Aceasta este făcută pentru promovarea măsurilor pentru creşterea performanţei energetice a clădirilor. Ea are ca scop informarea corectă a proprietarilor privind performanţa energetică a clădirilor şi măsurile ce trebuie luate. Dar legea nu obligă proprietarii să facă acest lucru – ci numai îi înştiinţează, iar de multe ori chiar dacă au certificatul nu o fac datorită costurilor mari.
Poate de multe ori la analiza de preţ efectuată la vânzarea clădirilor, avizul este important pentru luarea deciziei cumpărătorului. Dar de ce acest lucru se aplică şi la închirierea clădirilor? Acest lucru face ca de multe ori datorită solicitărilor birocratice, spaţiile să nu mai fie închiriate legal, şi deci să se obţină venituri suplimentare la bugetul de stat.
7. Ar trebui de asemenea analizate documentele necesare pentru obţinerea unei autorizaţii de construcţii legal. De multe ori primăriile cer avize, pentru care organul eliberator indicat de primării, răspunde că nu este necesar (pregătirea profesională a personalului din primării). În general obţinerea unor astfel de documente legale, fac ca doritorii de investiţii de multe ori să renunţe la efectuarea lor. Si ne mirăm de ce investitorii români nu fac investiţii. Se ştie foarte bine cum se realizează multe din investiţiile din România (prin mituirea unor arhitecţi şefi din primăriile de sector).
Experienţa ne arată că durata unui astfel de aviz este între 1 şi 1,5 ani, interval în care condiţiile economice se schimbă de multe ori.
O altă absurditate este aceea când un constructor autorizat, elaborează documentaţia solicitată şi apoi trebuie să se ducă cu ea la Colegiul Director al Ordinului Arhitecţilor din România (OAR) şi să plătească o taxă de timbru de arhitectură pentru înregistrarea proiectului (0,1% din valoarea lucrărilor), nu pentru verificare, situaţie fără de care nu se eliberează autorizaţia de construcţie.
Nu înţelegem de ce dacă arhitectul este autorizat, când prezintă proiectul la primărie nu este înregistrat de aceasta.
x x
x
Apreciem că prin astfel de acte legislative sunt deturnate fonduri substanţiale de la bugetul de stat, şi eventuale surse de investiţii sau pentru creşterea salariilor la unităţile private.

Cu stimă,
DIRECTOR GENERAL,
Ing.Dan George Stroescu